mie nu imi place sa citesc cu voce tare, pentru ca mi se impleticeste limba printre dinti, inghit jumatati de cuvinte si raman fara respiratie.
imi place sa citesc, dar pentru asta pare ca nu e niciodata momentul propice. am ticurile mele de citit. de obicei incep cu ultima pagina (doua-trei paragrafe), ca sa conduc apoi toata povestea spre acolo. nu prea citesc prefate si postfate. nu imi place sa ma intrerupa nimeni si nimic in momentele importante ale cartii. cum asta este o conditie cel putin fantezista, in ultima vreme cam usor cu cititul. de unde si trei luni de pauza a cititorului.
azi am terminat Cititorul, de B. Schlink. De la prima pagina am stiut ca nu o sa colectionez citate, desi asta nu e neaparat de rau. m-am apucat de postfata dupa jumatate de carte, dar m-am oprit repede pentru ca se anunta dezvaluirea unui secret, pe care am vrut sa il aflu mai degraba din carte.
a fost o carte ok. poate traducerea e de vina, pentru ca de multe ori pare o scriitura debusolata. mi-e clar ca, trasand devenirea lui michael, debusolarea poate fi si o tehnica. dar chiar si asa, pentru o alegere atat de simpla si curata de cuvinte, nu ar fi trebuit sa fie nevoie de o a doua recitire pentru atat de multe dintre pasaje.
nefiind atat de central sau pur si simplu plasandu-se in trecutul cartii, holocaustul nu a mai fost la fel de emotionant. si cumva probabil ca ar fi putut fi inlocuit de orice alt mare doliu care sa dea conturul celor doua generatii si al durerii. nu stiu care e concluzia acestei observatii, dar am vrut sa spun si asta aici.
dau din nou vina pe traducere, dar cartea mi s-a parut doar ok. cred ca filmul ar putea face treaba mai buna, contand pe un vizual pe care cuvintele uneori nu il ajuta, dar trebuie sa il vad ca sa ma asigur.
le: prima carte dupa stabilirea obiectivului de 101 carti in 1001 zile.
lle: am vazut si filmul. mi-a placut mai mult decat cartea. datorita imaginilor care au facut treaba mai buna decat cuvintele. traducerea. m-a deranjat un pic engleza vorbita cu accent de strain, de parca ar crede cineva ca la berlin se vorbeste in engleza. macar engleza aia plata, generalizata, a devenit parte din peisajul oricarui film, necontand unde este filmat.
