unii oameni sunt dependenti de scris, asa se pare. altii probabil trecem in fiecare zi pe langa povesti care nu ne trezesc nici cel mai mic interes si apoi ne plangem de lipsa de inspiratie. sau mustim de chestii care merita impartasite, sau ar face bine sa fie asa, dar le bagam sub un pres invizibil, care nu e format din cuvinte. sau cel putin nu din cuvinte asternute in public, la limita dintre “e blogul meu” si “e blogul tuturor care trec pe aici”.
de 1 martie am facut o rezolutie. sa scriu cel putin un post pe zi. constatare, citat pentru eternitate, poveste, plangere, demisie, orice care sa isi primeasca eticheta si sa isi gaseasca locul aici. nu m-am tinut de aceasta promisiune pe care am facut-o in gand, asa cum nu m-am tinut nici de rezolutia “fara paine”. ma uit la propozitia imediat anterioara si imi pare un pic rau ca verbul e la negativ. stiti cum se zice, when there’s a will, there’s a way. isn’t there a will, atunci?
se pare ca nu, fix la astea doua aspecte si inca altele cateva. deci nu pot sa scriu cate ceva in fiecare zi. indraznesc sa spun ca atunci cand scriu, arareori imi iese ceva ce merita mentionat, dar dau publish de dragul exercitiului… tot de dragul exercitiului revin din cand in cand aici, sa astern bobite virtuale pe o pagina virtuala…
