imi siroieste apa fierbinte pe talpile inghetate. si imi inchipui cu voce tare urmatoarea noastra conversatie. un scenariu care s-ar putea sa ramana asa pe veci, cu mine modificandu-l de fiecare data cand sunt doar cu mine si tu in gandurile mele.
iti spun cu voce tare ca nu ma intereseaza ca iti lipsesc dupa-amiezele noastre de povesti, zambetele, intelesurile numai ale noastre. ca ma bucur ca iti pare rau pentru cum s-a terminat totul, dar ca nu e suficient sa vreau sa incepem iar. nu cred ca are sens. daca atunci nu simteai ca pierzi ceva, acum nu e nicio diferenta.
iti soptesc ca ma bucur sa te vad si ca mi-ai lipsit, cu tot cu culorile tale, zambetele si curiozitatile. mi-a lipsit sa fiu prostuta si sa ma privesti in ochi, stiind exact la ce ma refer si asigurandu-ma ca e cea mai buna cale. sa imi povestesti povesti, sa imi canti cantece si sa ascundem impreuna secrete de ochii si urechile celor care nu inteleg. dar tu intelegi, ma intelegi. ma intelegeai.
nu o sa se intample discutia asta. si niciuna dintre toate celelalte pe care mi le-am inchipuit sau pe care mi le-am dorit. tu nu ai pierdut nimic. eu am pierdut totul. tot ce nu aveam, oricum. si totusi e un loc gol. si cand vreau sa il umplu, tot la tine ma gandesc.
