Când noi dormim şi afară ninge, nişte porumbei lasă urme prin zăpada de pe balcon. Cu picioruşele lor mici şi umblătoare.
{ 0 comments }
Azi e ziua tuturor premierelor care se puteau întâmpla într-o singură zi.
Prima dimineaţă în noua casă. Apa caldă se mişcă repede şi are presiune. Patul e comod şi se doarme bine. Nu e gălăgie, nu e multă lumină (noaptea, de pe stradă, adică). Aproape am terminat de despachetat şi de curăţat.
Azi e prima zi de noua expozitie la Lente, Diversitatea prin ochii tinerilor. Numai bine de primăvară, vioaie şi colorată.
Tot azi, am predat telefonul de furnizori, marea mea problemă matinală, noului nostru coleg şi manager de cafenea. Procesul nu e simplu, am de învăţat nişte meserie de la el şi, poate şi mai important, cum să îl las să îşi facă meseria. Viitorul sună promiţător, de la prima negociere şi prima şedinţă.
1 martie nu a trecut fără buvniţe, bineînţeles. Curând şi update de cuibul lor virtual.
O primăvară frumoasă vă doresc şi bine v-am regăsit!
{ 1 comment }
În sfârşit am buvniţă în header. Nu m-am învrednicit să o desenez eu, dar e bine că am angajat barman cu talent la desen. Mulţumesc, Doru.
Păreri? Mulţumesc.
P.S. Mai stiu pe cineva care a primit cadou
{ 8 comments }
Rar mă apucă hărnicia extremă, dorinţa de a rezolva lucrurile cu orice preţ, da’ chiar cu orice preţ. Ieri a fost una dintre aceste rare ocazii. Fără maşină, fără de nici unele, cu o listă de cumpărături (scurtă şi simplă la prima vedere) şi cu dorinţa de a rezolva problema de aprovizionare.
M-am dus la Carrefour şi am pus în coş toate cele. Gamă mică de produse, kilograme multe de cărat. Şi după ce am împachetat tot în sacoşe, mi-am dat seama că nu am cum le ridica şi duce nici măcar până la taxi, ce să mai vorbim până la cârciumă cu metroul. Un calcul scurt, din memorie, 25 kg.
Soluţia a fost să chem taxi, să mă ia din parcare. Soluţie fără sorţi de izbândă, timp de mai bine de o oră jumate. Pe parcursul acestei ore, mi-a venit glorioasa idee să cheme Alexandra taxi la cafenea cu care să vină să mă ia din parcare, dar nebunia din oraş, bălţile, nebunia oamenilor din oraş au întârziat mult şi această soluţie.
La început a fost distractiv. Eram eu şi cu angajaţii din parcare, care făceau una alta. După ce au făcut una, alta, au plecat. Am rămas singură pe un etaj întreg, inundat, cu vâjuri de curent şi un frig crâncen. M-am hrănit cu o pungă de chipsuri (foarte inspirată decizie de raft) şi câteva frunze de salată. Maşini urcau, treceau de etajul 1 (blocat, de altfel). Maşini coborau, eu eram tot acolo.
Operaţiunea de salvare a durat două ore. Într-un final, un taxi de un galben strălucitor şi luminos, cu Alexandra pe bancheta din spate, a urcat la etajul 2, a coborât pe partea cealaltă la 1 şi m-a luat pe sus să mă ducă înapoi la civilizaţie. La căldură.
În astea două ore m-am gândit la cât de murdare sunt trotuarele noastre, chiar şi când sunt curate, la cât de tembeli sunt oamenii care se plimbă de colo colo cu un coş gol, vorbind la hands free, lovind în stânga şi dreapta alţi oameni, la cât de urât e să te opreşti în mijlocul drumului şi să nu îţi pese că nu eşti singur pe lume (şi nici în Carrefour), la ce bune sunt chipsurile cu salată, la ce călduroase sunt mănuşile cu buvniţe.
O poveste total neinteresantă, sunt de acord, dar cea mai palpitantă din ultima săptămână şi jumătate.
{ 0 comments }
Dragă iarnă,
Mă bucur tare că ne-ai vizitat, că m-am plimbat prin zăpadă, că mi-am luat ghete noi şi că mi-au îngheţat nasul şi urechile. Dar mă gândesc că poate ai treabă prin alte părţi şi te reţinem. La florăria din colţ au apărut deja ghioceii…
Ne revedem la iarnă (cealaltă), eu cea înfrigurată cu mănuşi cu tot
~~~~ * ~~~~
Stimaţi vecini pe care nu i-am cunoscut niciodată,
Mă mut. Îmi pare rău că în 8 luni nu ne-am intersectat deloc, niciodată, nici pe scară, nici la lift, nici la intrare. Mi-ar fi plăcut să vă dau bună ziua. Îmi cer scuze că am ştampilat peretele cu roata de la bicicletă. O să vă las un mesaj drăguţ în lift înainte să plec.
Vecina de la apartamentul 8 cu program ciudat de plecat şi venit
~~~~ * ~~~~
Doamna de la poştă,
Dacă sunteţi geloasă pe vederile pe care le primesc de peste tot, vă puteţi face cont pe postcrossing.com. Vă rog, dar vă rog, nu îmi mai ştampilaţi vederile pe faţă. Mi se rupe inima când le văd aşa.
Mulţumesc, a mia oară, pentru înţelegere. Colecţionara de la CP 48
~~~~ * ~~~~
Dragi vizitatori cibernetici,
Am găsit joculeţul ăsta pe undeva pe net şi mi-a plăcut. Vă invit să jucaţi şi voi, dacă vi se pare vreo combinaţie. Şi, dacă vă jucaţi, treceţi de lăsaţi un link şi la mine, în minunea de widget de mai jos (rog link către post, nu către blog). E în testare, sunt curioasă dacă îşi face treaba.
Weekend cu maxim de dicstracţie. a
{ 2 comments }
